Cristina Neagu, una dintre cele mai bune handbaliste din istorie, se retrage.
Jucătoarea a anunțat că a luat această decizie de ceva timp și că a așteptat momentul potrivit.
Clubul CSM București (echipa la care activează în prezent sportiva) și Adi Vasile (41 de ani), fostul antrenor al Cristinei, au oferit primele reacții după anunțul făcut de Neagu.
”Căpitanul nostru a anunțat în această seară că sezonul 2024-2025 va fi ultimul pe terenul de handbal. Ne bucurăm că suntem parte din această călătorie fantastică a singurei handbaliste desemnată de 4 ori cea mai bună din lume și care în următoarele meciuri are șanse să devină golgheterul all-time al competiției!”, au anunțat cei de la CSM București, pe pagina oficială de Facebook a clubului.
”Am avut norocul să antreneze foarte multe jucătoare bune și de elită, dar Cristina evident e foarte aproape de sufletul meu.
E un moment încărcat, pe care probabil l-a pregătit, dar pe de altă parte îi face și bine să facă anunțul și de acum să se concentreze pe handbal, pe ce îi place cel mai mult. Accidentările și uzura, și vârsta, își lasă niște urme”, a spus și Adi Vasile, fostul antrenor al Cristinei Neagu de la CSM București.