ULTIMA ORĂ | Decizie privind contractul lui Per Johansson cu CSM București

Per Johannson
Antrenorul suedez Per Johansson a anunțat conducerea clubului CSM București că nu va accepta propunerea de prelungire a contractului, întrucât vrea să petreacă mai mult timp cu familia. Johansson a preluat echipa în luna martie, după demiterea danezei Helle Thomsen.
CSM București a încheiat Final Four-ul Ligii Campionilor pe locul al treilea, pentru al doilea an la rând. 'Tigroaicele' au fost învinse de Gyor în semifinale, dar au câștigat finala mică împotriva formației ruse Rostov-Don.
”Am discutat azi cu oficialii clubului și i-am informat că mi-ar fi plăcut să continui aici, dar aveam dinainte o înțelegere cu Muntenegru și vreau să dau acolo 100%. De asemenea, familia mea nu poate veni aici în viitorul sezon, copilul meu este încă la școală și sincer nu vreau să trăim separați. A sta aici 10 luni pe an este imposibil pentru mine în acest moment. Așadar, motivul principal al deciziei mele ține în primul rând de familie, dar și de faptul că respect foarte mult contractul cu Muntenegru. Am semnat o înțelegere cu ei, prin care m-am obligat să lucrez cel puțin 115 zile pe an cu ei și mi-ar fi fost foarte greu să mă țin de contract, dacă aș fi antrenat CSM București. Intențiile mele au fost de a antrena o echipă de club la un asemenea nivel, dar de această dată nu este posibil”, a spus Johansson pentru ProSport.

CSM București i-a oferit lui Per Johansson o prelungire a contractului pentru următorii doi ani, însă antrenorul în vârstă de 48 de ani a refuzat.
"A fost o mare provocare pentru mine să vin la CSM București. Medalia de bronz obținută la final probabil că reflectă întreg sezonul. Echipa a avut meciuri foarte bune cu fostul antrenor, a avut meciuri bune și cu mine, dar și multe jocuri mai slabe. Cred că medalia de bronz ar trebui în final să ne mulțumească. Sigur, toată lumea și-a dorit să câștigăm trofeul Ligii Campionilor, dar din punctul meu de vedere sezonul a fost salvat cu acest loc 3 în Final Four", a mai declarat Johansson pentru ProSport.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























