Handbal· 1 min citire

Victorie CRUCIALĂ pentru CSM București în Liga Campionilor

csm_bucuresti

csm_bucuresti

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 11 nov. 2018, 17:17

CSM București a câștigat meciul din deplasare cu formația maghiară Ferencvaros, scor 34-28, în Grupa D din Liga Campionilor. 'Tigroaicele' au trecut pe primul loc în clasament.

Bucureștencele au venit în Ungaria după eșecul neașteptat cu Kristiansand, pe teren propriu.

CSM a dominat meciul și a condus la pauză cu 17-10. În repriza a doua, Neagu și compania au avut un avans constant de 6-7 goluri.

https://www.facebook.com/CSMBOfficial/photos/a.789293867791061/2000374076683028/?type=3&theater

Pentru CSM au marcat Neagu (9 goluri), Cvijici (5), Mehmedovici (5), Lekici (5), Radicevici (3), Kurtovici (3), Curea (2), Lazovici (1), Omoregie (1).

De la Ferencvaros s-au remarcat Pena și Hafra, cu câte 6 reușite.

Cristina Neagu (30 de ani) conduce clasamentul golgheterilor din Liga Campionilor, după cinci etape, cu 43 de goluri.

https://www.facebook.com/CSMBOfficial/photos/a.789293867791061/2000429563344146/?type=3&theater

csm-clasament

În ultima etapă din această fază, CSM București va juca împotriva formației germane BBM Bietigheim, la 18 noiembrie, pe teren propriu.

Primele trei clasate din cele patru grupe preliminare se vor califica în grupele principale, care vor include câte șase echipe. Miza va fi calificarea în sferturile de finală, în care vor ajunge primele patru clasate din grupele principale.

În ultimele două sezoane, CSM București a obținut medalia de bronz în Liga Campionilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News