Dinamo București a câștigat meciul de pe teren propriu cu echipa elvețiană Wacker Thun, scor 35-34 (19-14), în grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin.
Oaspeții au început mai bine și au avut un avans de patru goluri (9-5). Apoi gazdele au dominat autoritar partida, conducând în permanență.
Deși Dinamo a pornit în repriza a doua cu un avantaj de șase goluri, Thun s-a apropiat la două lungimi spre final.
Pentru echipa antrenată de către Constantin Ștefan au marcat: Amine Bannour 9 goluri, Nicușor Negru 6, Kamel Alouini 5, Vitali Komogorov 4, Muhamed Zulfic 3, Seyed Mousavi 3, Răzvan Gavriloaia 2, Andras Szasz 1, Ciprian Șandru 1, Florin Acatrinei 1.
Golurile formației elvețiene au fost reușite de către Ron Delhees (10), Philip Tandrup Holm (7), Nicolas Jann Suter (5), Thomas Matthias Lanz (3), Jonas Daehler (2), Marco Giovanelli (2), Damien Guignet (2), Sven Krainer (1), Simon Huwyler (1).
Dinamo București a înregistrat două victorii în grupa D a Ligii Campionilor și se află pe locul secund. Formația poloneză Wisla Plock are un parcurs perfect, cu maximum de puncte.
În runda următoare, campioana României va juca în deplasare cu formația finlandeză Riihimaen Cocks.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News