Dinamo București a câștigat meciul de pe teren propriu cu formația norvegiană Elverum, scor 26-24 (12-11), la debutul în grupele Ligii Campionilor la handbal masculin.
Prima repriza a fost echilibrată, dar dinamoviștii au dominat în partea a doua. În ultimele minute, norvegienii au egalat la 23.
Membrii Peluzei Cătălin Hîldan au creat o atmosferă specială în Sala Dinamo.
Sursa foto: Andrei Preotu
Tunisianul Bannour a fost cel mai bun jucător al lui Dinamo, reușind șase goluri. S-au mai remarcat rusul Komogorov și croatul Kuduz, cu câte patru reușite.
De la Elverum s-au evidențiat Sandell (7 goluri) și Frederiksen (4 reușite).
Dinamo, campioana en titre a României, face parte din grupa D a Ligii Campionilor, alături de Wisla Plock (Polonia), Ademar Leon (Spania), Elverum (Norvegia), Thun (Elveția) și Cocks (Finlanda).
Sursa foto: Andrei Preotu
În runda următoare, Dinamo București va evolua în deplasare cu Ademar Leon, la 22 septembrie.
În sezonul trecut, Dinamo București nu a reușit să treacă de faza grupelor Ligii Campionilor.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News