Selecționata masculină de baschet a Statelor Unite, deținătoarea titlului, s-a calificat în finala Jocurilor Olimpice de la Paris, după ce a învins greu echipa Serbiei, scor 95-91, la capătul unui meci a cărui soartă a fost decisă în ultimele minute.
Sârbii lui Nikola Jokic au fost la un pas să producă o mare surpriză la Bercy, după ce au condus pe tabelă aproape întreaga partidă. Americanii au revenit însă în ultimul sfert și au reușit să restabilească egalitatea prin LeBron James (84-84), iar apoi au preluat conducerea prin Stephen Curry (87-86), cu doar două minute de înainte de „buzzer”.
Curry a înscris 36 de puncte în total, Joel Embiid a contribuit la rândul său cu 19 puncte la această victorie, în timp ce LeBron James a încheiat jocul cu o "triplă dublă" (16 puncte, 12 recuperări și 10 assist-uri). De la sârbi s-au remarcat Bogdan Bogdanovic (20 puncte) și Nikola Jokic (17 puncte).
În cealaltă semifinală, echipa țării gazdă Franța a dispus cu scorul de 73-69 de formația Germaniei, campioana mondială en titre.
Baschetbaliștii din Statele Unite vor lupta sâmbătă pentru al 17-lea lor titlu olimpic, al cincilea consecutiv, în 20 de participări la JO, în care s-au întors acasă cu medalii de fiecare dată.
Kevin Durant poate deveni cu această ocazie primul baschetbalist din istorie care câștigă patru medalii olimpice de aur.
Duelul dintre SUA și Franța este o reeditare a finalei Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din 2021, câștigată de americani cu scorul de 87-82.
Germania și Serbia, finalistele ediției trecute a Cupei Mondiale, se vor înfrunta la rândul lor în meciul pentru bronzul olimpic.