Ana Bogdan, locul 96 WTA, a pierdut împotriva italiencei Jasmine Paolini, locul 5 WTA, scor 5-7, 3-6, sâmbătă, 27 iulie, în prima rundă a probei feminine de simplu, la Jocurile Olimpice 2024.
Jucătoarea de tenis a oferit o primă reacție după eșecul de la Paris și a declarat că niște probleme de sănătate au împiedicat-o să se antreneze adecvat.
”Nu l-aș numi ghinion, ci o experiență fantastică. Și atmosfera pe care am trăit-o pe teren a fost ceva incredibil. Cred că numai la meciurile de Fed Cup am mai trăit o astfel de experiență. A fost ceva special, ceva ce nu am mai trăit până acum și mă bucur că sunt aici”, a declarat jucătoarea de tenis.
”Mă bucur că am făcut un meci bun, pentru că nivelul ei a fost unul ridicat, un nivel de Top 5 mondial. Vine după două finale de Grand Slam, pe suprafețe diferite, ceea ce spune mult despre puterea ei și despre nivelul ei
Am avut niște probleme la tendonul lui Ahile și nu m-am putut antrena așa cum ar fi trebuit înainte să vin aici. Au fost momente dificile, nu am vrut să vorbesc despre asta înainte de Jocurile Olimpice. Pentru mine a fost o experiență deosebită pe care vreau să o repet în 2028. Cu siguranță îmi doresc să retrăiesc aceste sentimente și să stau cât mai mult în competiție în 2028”, a mai spus Ana Bogdan.
”Eu cu Jaqueline am jucat mereu bine împreună, mai ales meciul de la Billie Jean King Cup a fost fantastic, noi nefiind mare jucătoare de dublu. Dar împreună mereu ne-am adunat puterile și am jucat bine, așa că eu vreau să pregătesc foarte bine acest meci și să ne bucurăm de faptul că suntem acolo și că reprezentăm țara”, a conchis românca.