Judoka Iosif Adrian Șulcă, medaliat cu aur la categoria 81 kg, a fost desemnat purtătorul de drapel al României la festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Buenos Aires, care va avea loc în această noapte.
Delegația României a încheiat Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires cu un bilanț de 8 medalii, 2 de aur, 3 de argint, 3 de bronz.
În clasamentul pe națiuni, România se află pe locul 27. Competiția s-a desfășurat în perioada 6-18 octombrie.
Echipa olimpică a României pentru Buenos Aires a fost compusă din 34 de sportivi, 21 de fete și 13 băieți, care au concurat la 14 discipline sportive.
Au câștigat medalia de aur judoka Adrian Șulcă (cat. 81 kg) și halterofila Sabina Baltag (cat. 53 kg).
Argintul a fost obținut de înotătorul Daniel Martin (la 100 și 200 m spate) și de echipa de dublu rame masculin (canotorii Florin Nicolae Arteni-Fîntînariu și Alexandru Laurențiu Danciu).
Medaliile de bronz au fost adjudecate de halterofila Mihaela Valentina Cambei (cat. 48 kg), echipajul de dublu rame feminin (Tabita Maftei și Alina Maria Balețchi) și de Andreea Dragoman (tenis de masă).