CFR Cluj va primi vizita celor de la Lugano, în Gruia, în manșa retur a turului doi preliminar al Europa League (în turul din Elveția, scorul a fost 0-0).
Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a prefațat partida și a scos în evidență care sunt avantajele elvețienilor. De asemenea, tehnicianul a vorbit despre transferul lui Andrei Cordea, jucător care a rămas liber de contract de la sfârșitul sezonului trecut, după ce s-a despărțit de Al-Tai.
”Bursucul” a precizat că jucătorul nu va evolua contra elvețienilor, deoarece nu a făcut pregătirea fizică necesară.
”Din păcate, Cordea a venit de acasă. De două luni nu a făcut nimic. Dacă știți puțin fotbal, știți că nu e posibil să joace în două zile. Din păcate, trebuie să așteptăm”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă dinaintea partidei CFR - Lugano.
Andrei Cordea a semnat un contract valabil până în iulie 2028 cu gruparea ardeleană și va purta tricoul cu numărul 24.
14 goluri în 36 de meciuri a reușit Andrei Cordea pentru Al-Tai în sezonul 2024/2025
1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Cordea, potrivit Transfermark