Adi Mutu nu a avut milă de jucători după înfrângerea cu Sepsi: ”Problemele sunt la nivel de atitudine!”

Adrian Mutu
Echipa Sepsi OSK a învins luni, pe teren propriu, formația Rapid București, scor 2-0, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Superligii. Este prima victorie din istorie a lui Sepsi în fața Rapidului.
La finalul meciului, Mutu a fost supărat pe jucători.
”Aș vrea să încep prin a felicita echipa adversă, a fost mai bună. Nu sunt multe de spus la cald, am făcut un meci slab. Poate cel mai slab meci de când sunt eu pe bancă. Motive sunt mai multe, dar trebuie să mergem mai departe, pentru că ne așteaptă meciuri grele.
Singurul lucru pe care trebuie să îl învățăm după acest meci este că, dacă ne prezentăm astfel în play-off, se va întâmpla ce s-a întâmplat în seara asta.
Normal că ești nervos când lucrurile nu îți ies. Pe lângă o prestație slabă, când apare și ghinionul frustrarea e și mai mare. Cert este că ne-au depășit la toate capitolele și au meritat victoria.
Dacă ne-am calificat în play-off, trebuie să și jucăm și să jucăm la nivelul Rapidului, nu să privim că ne-am îndeplinit obiectivul și ce o fi, o fi. Am avut șansa să urcăm pe locul patru și, de fiecare dată când a fost o astfel de ocazie, am ratat-o.
Gafa lui Moldo a schimbat meciul. Până atunci, eram noi la conducerea meciului, dar asta nu înseamnă nimic. Trebuia să avem mai multe faze de poartă în prima repriză și în a doua parte trebuia să fim mai concreți.
Problemele sunt la nivel de atitudine. Când poți să urci pe locul patru și nu găsești în tine acea dorință, să faci un pas important... Dacă nu o găsești, e o problemă. Motivația trebuie să fie interioară. Fotbalul, atunci când nu-l tratezi cum trebuie, nu te iartă. Am avut și ghinion, e al treilea penalty ratat la rând.
Rapid este o echipă care are suporteri mulți și ar trebui să se găsească unele soluții ca să intre toată lumea la meci, nu să rămână tribunele goale.
Orice înfrângere îți ridică semne de întrebare, dar nu pot să spun acum, la cald, ce decizii voi lua. Analizăm și trebuie să strângem rândurile. Mai slab decât atât nu putem juca. Am atins fundul sacului. Dacă suntem băieți deștepți vom învăța și ne vom ridica. Dacă nu, poate asta ne este valoarea”, a declarat Adrian Mutu.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























