Adi Popa s-a întors în vara anului 2023 la Concordia Chiajna, clubul care l-a format ca fotbalist.
Cu toate acestea, jucătorul și-a reziliat contractul cu ilfovenii după doar jumătate de ani.
Potrivit Digi Sport, ”Motoreta” a mărturisit de ce a luat această decizie și a dezvăluit de ce nu s-a înțeles cu antrenorul Erik Lincar.
"Pe cale amiabilă. M-am întâlnit cu președintele, cu domnul Tănase. Am discutat ca bărbații, la masă. Am ajuns la concluzia că e mai bine pentru ambele părți să reziliem amiabil. Între mine și conducere nu a existat niciun conflict. Nici cu antrenorul nu a existat, ci doar unul inventat și creat de dânsul.
Dacă ar fi să expun i-aș face o reclamă pozitivă sau negativă gratuită și nu văd rostul. Dacă aș spune cuvânt cu cuvânt prin ce am trecut, poate că unii ar crede că fabulez.
E ceva de domeniul SF, nu are legătură cu fotbalul. Am încheiat cea mai grea perioadă a carierei. Mi s-a arătat cel mai puțin respect din partea antrenorului", a spus Adi Popa.