U Craiova a anunțat oficial că s-a despărțit de un fotbalist sâmbătă.
Este vorba despre Lorenzo Paramatti, unul dintre cei mai vechi jucători ai echipei.
Oltenii au făcut anunțul oficial prin intermediul paginii oficiale de Facebook.
”Grazie, Lorenzo Paramatti!
Clubul nostru și apărătorul italian au decis de comun acord încheierea contractului.
Lorenzo a fost unul dintre cei mai vechi jucători ai echipei și a ajutat la promovarea clubului în prima ligă din România.
Pe această cale îi mulțumim pentru toate meciurile în care a îmbrăcat cu succes tricoul alb-albastru și îi dorim mult succes în provocările viitoare”, a precizat clubul U Craiova, pe pagina oficială de Facebook.