FCSB și CSA Steaua duc o luptă acerbă de mai bine de opt ani pentru culorile, sigla și palmaresul echipei care în anul 1986 câștiga Cupa Campionilor Europeni.
Adrian Porumboiu este de partea lui Gigi Becali în conflictul cu MApN. El a spus că Steaua ar fi avut un parcurs mai dificil dacă omul de afaceri nu ar la cârma clubului.
De asemenea, fostul finanțator de la FC Vaslui susține că FRF nu ar trebui să îi mai lase pe cei de la CSA Steaua să joace în play-off-ul Ligii 2.
”Ceea ce știu sigur, fără comentarii, este că dacă nu lua echipa Becali, era mai rău pentru Steaua decât o echipă care intră în insolvență, faliment. Nu mai continua. Strălucirea Stelei era dusă într-o zonă întunecată.
Brandul a continuat sub Becali, și eu nu sunt admiratorul lui, știe toată lumea, dar a dus-o, cum a dus-o, că e un statornic ocupant al locului doi, dar asta este altceva.
Cei de la CSA Steaua ar fi putut schimba multe dacă ar fi avut drept de promovare, dacă ar fi ajuns în Liga 1 și ar fi câștigat cu FCSB-ul.
Federația face cel mai rău fotbalului prin faptul că-i lasă să joace în play-off pe cei de la CSA. Ce, suntem pe vremea Daciadei? Dacă nu îndeplinesc dreptul de promovare, fă-le o altă competiție.
Era de apreciat dacă CSA intra în prima ligă, câștiga cu FCSB și atunci ea era Steaua”, a spus Adrian Porumboiu, potrivit Playsport.