Mitriță nu a fost la cel mai bun nivel al lui în partida cu FCSB.
Oltenii au reușit să obțină un punct din meciul cu FCSB.
Mihai Rotaru a dezvăluit că Mitriță a fost internat în spital. Atacantul a intrat pe teren cu FCSB în minutul ’70.
“Mitriță a stat luni, marți și miercuri în spital internat. Acolo a stat și a dormit. Joi a fost trimis acasă și i s-au făcut tratamentele acolo. El a venit doar vineri și sâmbătă, iar duminică a jucat cele 30 de minute.
Mitriță a jucat cu 3,5 kilogram mai puțin. A fost deshidratat! Mitriță e Mitriță și orice antrenor are încredere în el că poate să rezolve meciul. Repet, Mitriță a fost internat 4 zile dintre care una acasă ambulatoriu”, a declarat Mihai Rotaru la Fanatik.
“Am început bine meciul, ne-am tăiat puțin după primele 10, 15 minute după care ne-am remobilizat având al doilea cartonaș galben la Vlădoiu. Am arătat din punct de vedere al organizării, al atitudinii și al fazelor de poartă mult mai bine decât FCSB.
Am oscilat în prima repriză, am început bine, am continuat prost și după ne-am repus pe picioare. Din punctul meu de vedere, un arbitru cu experiență nu ar fi dat niciodată acolo al doilea galben la Vlădoiu.
Sau să glumim puțin, un arbitru cu foarte mare experiență nici la două galbene nu dădea roșu. Din punctul meu de vedere a pierdut jocul din mână în anumite momente. Imediat după ce am rămas în 10 am avut un penalty clar la Paradela”, a spus patronul oltenilor.