Juan Bauza (28 de ani) se află la FCU Craiova din iulie 2022 și mai are contract valabil cu oltenii până la sfârșitul sezonului 2024/25
Adrian Mititelu, patronul lui FCU, a declarat că îl va lăsa să plece pe Bauza doar când va primi o ofertă bună din punct de vedere financiar.
”Bauza, dacă va pleca, va pleca pe o sumă importantă. Dacă nu, va rămâne aici și vom rămâne împreună. Țin mult la el (n.r. - Bauza) și sunt dispus să fac sacrificii financiare pentru el, să-l mai țin trei, patru ani.
Eu îl văd și trei, patru ani la noi, că e un jucător de care-mi place mult, e reprezentativ, iar când e în teren e o echipă care arată foarte bine. Pepe e unul dintre cei mai buni jucători din România de departe”, a spus Adrian Mititelu.
Cotat la un milion de euro de site-urile de specialitate, argentinianul a bifat 19 apariții în sezonul regulat din Superliga României (șase goluri, șase assist-uri) și șapte prezențe în play-out (un gol, 0 assist-uri).
FCU Craiova a încheiat pe ultimul loc play-out-ul Superligii României.