FC U Craiova 1948 a învins-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, pe UTA, într-un meci din etapa a șaptea a play-out-ului Ligii 1.
În minutul 48 a avut loc o fază controversată. Portarul oaspeților, Dragoș Balauru, a ieșit în afara careului și a fost faultat de către Juan Bauza. Arbitrul a dictat lovitură liberă pentru U Craiova 1948, în ciuda protestelor vehemente ele formației arădene. Baeten a centrat din lovitură liberă, iar Kovacic a înscris. După meci, Dragoș Balauru l-a pus la zid pe arbitrul Sorin Costreie.
”Noi am controlat jocul, am avut ocaziile mai mari și trebuia să câștigăm. Din păcate, la meci s-a prezentat un domn care trebuia să fie la mici, la bere, că tot e 1 mai. Trebuia cartonaș roșu pentru Bauza, vine direct să mă calce pe tendon, nici nu se uită la minge!
Se vorbește că Mediașul și Clinceniul strică campionatul, dar haideți să ne uităm și în alte părți, unde e marea problemă. E viciere de rezultat”, a spus Dragoș Balauru, la posturile care transmit Liga 1.