Liga 1· 2 min citire

Balint, sincer după ce echipa lui nu a câștigat de mai bine de 3 luni: ”Nu ne ajută să atragem jucători de calitate în momentul ăsta!”

Primul meci din acest sezon al lui Laszlo Balint ca antrenor la UTA este cel din Etapa a 17-a din Superliga, sâmbătă, în deplasare, cu Petrolul

Primul meci din acest sezon al lui Laszlo Balint ca antrenor la UTA este cel din Etapa a 17-a din Superliga, sâmbătă, în deplasare, cu Petrolul

Scris de Popescu Mihai Publicat: 11 dec. 2022, 18:56

Echipele Universitatea Cluj și UTA Arad au încheiat la egalitate, duminică, scor 0-0, într-un meci contând pentru etapa a 20-a din Superligă.

La meciul de pe Cluj Arena, arădenii s-au mulțumit cu un egal, în timp ce clujenii au ratat câteva ocazii mari, prin Adrian Bălan și Mamadou Thiam. În repriza secundă, meciul a fost întrerupt câteva minute pentru că o plasă de la una din porțile terenului s-a rupt.

La finalul meciului, Balint a oferit mai multe declarații.

”Cel puțin în prima repriză am avut ocaziile mai multe și mai clare. În repriza a doua, s-a văzut și plusul de prospețime al celor de la U Cluj, care au avut cu o zi de odihnă mai mult. E un rezultat echitabil, chiar dacă ne-am dorit victoria. Le-am spus băieților că sunt mulțumit de atitudinea lor, dar mi-aș fi dorit mult să câștigăm acest meci.

Este o problemă și cred că s-a văzut cel mai bine la Mioveni, unde am jucat pe un gazon bun și am facut un joc de pase consistent, ca urmare a unor acțiuni lucrate. E o situație care nu ne convine, dar trebuie să ne adaptăm. Este iarnă, este decembrie, și mă bucur că jucătorii au înțeles.

Această poziție din clasament și faptul că n-am câștigat de ceva vreme este deranjantă. Căutăm soluții, nu este ușor. Am avut discuții cu jucători buni, doi dintre ei chiar ne-au refuzat. Jucătorii buni au mai multe opțiuni și trebuie să avem și criteriul financiar de partea noastră, dar și contextul.

Această luptă de la retrogradare nu ne ajută să atragem jucători de calitate în momentul ăsta. Avem nevoie de întăriri, dar prioritatea este ultimul meci din acest an. Ne dorim enorm să câștigăm”, a spus Balint, la finalul meciului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News