Gigi Becali este unul dintre cei mai bogați patroni din Superligă.
Omul de afaceri investeștesume considerabile la FCSB de ani de zile, fiind foarte implicat la echipă.
Recent, Becali a dezvăluit cum a reușit să strângă banii pe care îi are azi.
"Hai să spunem adevărul! Totuși, nu sunt eu geniul geniilor. Când alții mergeau cu Dacia după marfă, eu veneam cu camioanele. Aduceam săpunuri, blugi, aparate electrocasnice, orice. Pe urmă m-am dus cu un TIR, pe urmă cu două, pe urmă cu 5. Apoi, am adus aparatură din Germania. Făceam bani mulți în '90, '91, '92. Visul meu era să am o fermă. Voiam 2-3000 de oi, 2-300 de vaci. Am început să cumpăr pământ, să pot hrăni animalele", a spus Becali în podcastul politicianului Mihail Neamțu.
"De când aveam 100 de vaci și 800 de oi am început să iau teren pentru animale. Nu m-am gândit la valoarea imobiliară. De ce să mințim oamenii? Am fost pur si simplu inspirat", a completat patronul FCSB.