Liga 1· 2 min citire

Becali pune la punct un jucător de la FCSB după derby: ”Te ascunzi de minge!”

Gigi Becali

Gigi Becali

Scris de Popescu Mihai Publicat: 21 apr. 2024, 00:10

FCSB și Rapid au remizat, 2-2, pe Arena Națională, în derby-ul rundei cu numărul 5 din play-off.

După meci, Gigi Becali a oferit mai multe declarații.

Patronul FCSB l-a criticat pe jucătorul David Miculescu.

Omul de afaceri vrea ca jucătorul de atac să își ridice nivelul.

“Au avut ei 2-1 în prima repriză. Au avut o lovitură, cap și gol. Au avut un pas de la Șut și au dat gol. Nu mă interesează ce a fost. Echipa a jucat extraordinar. Am controlat jocul, mingea numai la noi.

Important este că ne-am apropiat, am mai luat încă un punct. În curând vom fi campioni. Normal, toată echipa mi-a plăcut. Dacă Rapid n-a mai atins mingea… toată echipa mi-a plăcut.

Trebuie să lupți 90 de minute. Nu contează că ai o anumită valoare, să driblezi… Olaru a dat 17 pase la adversari, dar e luptător și nu îl scoți niciodată. Eu nu sunt specialist, dar am o mentalitate.

Și zic așa. Dacă nu ai mingea sau mingea nu vine la tine, te ascunzi. Că nu îți place mingea. Dacă mingea nu vine la tine… Rădăslăvescu are tupeu, nu se ascunde. Dar dacă nu vine mingea, cu mine ai o problemă.

Eu cred că tu (n.r. Miculescu) te ascunzi de minge. Dacă ție ți-e frică… Din doi metri ratezi cu capul. De ce? Pentru că ți-e frică. Încă zic că am găsit atacant. Dar trebuie să îl modelez.

Îl trec prin foc, să îl ard, să îl fac curat ca argintul. Ți-e frică de minge, nu ești fotbalist. Aleargă să primești mingea. Pe Tavi l-am scos că a început să îi fie frică de minge”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport 1.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News