Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) a redus pedeapsa Simonei Halep de la 4 ani la 9 luni.
Instituția făcut anunțul pe site-eul oficial, iar decizia este definitivă. În plus, proba de sânge luată Simonei a fost anulată.
După decizia luată în cazul Simonei Halep, Gigi Becali a dat un verdict clar.
”La asta mă uit și eu acum. S-a văzut clar că a fost indusă în eroare. N-a fost voința ei, e clar! Simona nu are nevoie să fie sprijinită, ea este avocatul ei. Nu e ca la fotbal! A stat mult departe de teren, dar dacă s-a antrenat bine, atunci nu poți sa știi.
Știi care e treaba? Va mai lua milioane. A strâns bani si va mai strânge de acum înainte”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.
Simona poate reveni pe teren încă de mâine. Cel mai probabil o va face în sezonul de zgură, deși pe rețelele sociale se vehiculează ideea că va juca în calificări la Miami, turneu programat înbtre 19 și 31 martie.
Nu ar fi exclus să reprezinte România în meciul cu Ucraina, programat pe 12 și 13 aprilie în Florida, care va conta pentru calificarea în turneul final al Billie Jean King Cup.
Prezența în această competiție reprezintă un criteriu de acceptare la Jocurile Olimpice, iar Simona Halep a transmis de multe ori că își dorește să meargă la Paris.