Liga 1· 1 min citire

Bratu, entuziasmat după victoria cu Voluntari: "O să vedeți adevăratul New Dinamo!"

Bratu Voluntari

Bratu Voluntari

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 24 mai 2018, 08:17

Cu Moldoveanu, Dudea, Grigore și Muțiu printre titulari, Dinamo a bătut-o fără emoții pe Voluntari, scor 2-0, iar Florin Bratu e încântat de jocul tinerilor, fiind convins că a dat startul unui proiect de succes în Ștefan cel Mare.

"Am întâlnit un adversar care avea mare nevoie de puncte. Din fericire, jucătorii au reacționat foarte bine, am odihnit și câțiva fotbaliști pentru a da prospețime echipei. Mă bucur că toți cei care au intrat și care au fost campioni cu mine la echipa de juniori s-au integrat destul de bine și ușor ușor o să vedeți adevăratul New Dinamo.

"Asta îmi dă încredere și mie!"

Conducerea mi-a dat această sarcină, a avut încredere în mine și îi mulțumesc pentru asta. Nu e obiectivul meu să am doar jucători români în echipă, eu vreau să am concurenți pe fiecare post. Echipa a surclasat jucători cu nume și asta îmi dă încredere și mie", a spus Bratu, la finalul meciului.

Dinamo are 10 victorii în play-out și e lider detașat, cu 50 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News