Andrei Burcă, fundașul campioanei României, a reacționat după victoria cu Sepsi.
CFR Cluj a câștigat la Sfântu Gheorghe, scor 1-0. Gabriel Debeljuh a marcat golul victoriei, în minutul 72, din pasa lui Costache.
CFR a suferit în această seară, iar Burcă trage un semnal de alarmă. Fundașul campioanei este de părere că Sepsi a avut prea multe ocazii, iar acest lucru nu poate fi tolerat.
"Nu am început deloc bine meciul și cred că am făcut cea mai proastă repriză de când sunt eu la CFR Cluj. Nu se poate să aibă adversarul atâtea ocazii. Asta trebuie să ne dea de gândit.
Avem acum 8 zile până la următorul meci să remediem aceste probleme, pentru că primele 4-5 meciuri de când a venit Mister, nu aveau adversarii ocazii. În ritmul ăsta... Trebuie să ne revenim, așa nu se poate. Știm că avem cea mai bună apărare și trebuie să rămânem acolo cu apărarea.
Am jucat doi ani la rând în cupele europene, nu au avut adversarii ce a avut Sepsi în această repriză. Nu căutăm scuză, suntem conștienți că au avut două zile în plus de refacere.
Nu există scuze și trebuie să ne gândim foarte bine ce avem de făcut săptămâna viitoare. În ritmul acesta, muncim degeaba și pierdem campionatul." a declarat Burcă la finalul meciului cu Sepsi.