Liga 1· 2 min citire

Care este echipa ideală a etapei a 9-a din Superliga

Superliga

Superliga

Scris de Popescu Mihai Publicat: 16 sept. 2025, 16:09

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a noua:

PORTAR

Ioannis Anestis (FC Botoșani) - Un nou meci mare făcut de portarul botoșănenilor. Prinde pentru a treia oară ,,Echipa etapei”.

FUNDAȘI

Maxime Sivis (Dinamo) - Introdus pe teren în ultimele 10 minute, a marcat pentru a doua oară în acest sezon.

Alexandru Dinu (Unirea Slobozia) – Căpitanul ialomițenilor a fost ca un zid în fața adversarilor. Este integralist în campionatul curent.

Lars Kramer (FC Rapid) - S-a impus rapid ca titular în cea mai bună defensivă din campionat. Dă siguranță echipei. A câștigat cinci dintre cele șase dueluri aeriene în care a fost implicat.

Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - A dominat flancul stâng. A contribuit la golul care a închis meciul.

MIJLOCAȘI

Valentin Costache (UTA Arad) – Gol și pasă decisivă într-un nou meci spectaculos în care a fost implicată UTA.

Valon Hamdiu (Unirea Slobizia) - A consumat multă energie pe durata partidei. A acoperit excelent zona din fața liniei defensive.

Cătălin Cîrjan (Dinamo) – A făcut un meci fantastic! A deschis scorul, a contribuit la golul doi, apoi a pasat decisiv pentru ultima reușită a partidei.

ATACANȚI

Caio Ferreira (FC Argeș) – A deschis scorul la Arad cu o execuție prin care și-a arătat clasa.

Steven Nsimba (Universitatea Craiova) – Un pericol permanent pentru fundașii adverși. A ajuns la șapte goluri în tricoul Universității Craiova (11 jocuri în toate competițiile), dintre care cinci în campionat.

Sebastian Mailat (FC Botoșani) – A înscris pentru a cincea oară în acest sezon, golul său fiind iar decisiv.

ANTRENORUL ETAPEI

Željko Kopić (Dinamo - FOTO) – Bucureștenii s-au impus categoric pe terenul rivalilor ploieșteni și au ajuns la cinci victorii în ultimele șase runde.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News