Care este procedura de programare a meciurilor din Liga 3

minge de fotbal romania
Casa Fotbalului va găzdui, joi, 21 august, tragerea la sorți în urma căreia va fi stabilit programul în cele 8 serii, se arată pe site-ul oficial al FRF.
Procedura de stabilire a programului de disputare a sezonului 2025-2026 pentru competiția Liga 3 se va face pe baza Tabelei Berger pentru 12 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.
Așadar, se numerotează bilele de la 1 la 12 și se introduc în două urne separate:
Urna A (acasă) – roșu – bilele cu numerele 1, 2, 3, 4, 5, 6
Urna B (deplasare) – albastru – bilele cu numerele 7, 8, 9, 10, 11, 12
În conformitate cu articolul 10, alineat 4 din ROAF, care spune că “în cazul în care mai multe cluburi au sediul social în aceeași localitate, se va întocmi programul în așa fel încât echipele cluburilor respective să joace alternativ pe teren propriu, pentru ca în aceste localități să fie asigurat un program competițional echilibrat”, în aceste situații se va folosi următoarea schemă numerică, în care unui număr din urna A îi corespunde un număr din urna B, astfel încât programul celor două echipe să nu se suprapună:
1-7 2-8 3-9 4-10 5-11 6-12
După încheierea acestei etape a țintarului, vor urma la rând echipele care au depus cerere pentru a evolua în deplasare sau acasă în prima etapă. Acestea vor extrage o bilă dintre cele rămase în urna A sau B în funcție de opțiunea exprimată. Dacă numărul extras a fost deja alocat uneia dintre echipele din perechile cu sediul social în aceeași localitate, se va extrage o nouă bilă.
După tragerea la sorți a numărului din Tabela Berger pentru echipele cu solicitări pentru deplasare sau acasă, se vor amesteca apoi toate bilele rămase într-o singură urnă și se vor face extrageri întâi pentru echipele nou-promovate care au mai rămas fără număr, iar apoi se vor face extrageri pentru restul echipelor în ordinea clasamentului campionatului precedent.
Dacă numărul extras a fost deja alocat uneia dintre echipele din perechile cu sediul social în aceeași localitate, se va extrage o nouă bilă.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























