Andrei Artean a părăsit gruparea Farul Constanța după cinci sezoane și jumătate și a ajuns la Apollon Limassol.
Jucătorul a semnat un contract valabil până în luna mai a anului 2025. În plus, transferul s-a realizat în schimbul sumei de doar 50.000 de euro.
Basarab Panduru, fost internațional român, a analizat ultima mutare a echipei de la malul mării. Panduru a spus că Gică Hagi l-a lăsat pe Artean să plece pentru o sumă atât de mică în semn de mulțumire pentru ce a făcut pentru club.
”Cred că aveai dreptate când ai spus că 'Regele' îi lasă, la un moment dat, să plece, dacă au oferte. Pentru că banii luați pe el - 50.000 de euro - sunt un nimic. El e cotat la ceva, parcă, 1.2 milioane de euro, dar l-a lăsat să plece. Are 30 de ani, pleacă în Cipru, probabil să câștige niște bani pe acest final de carieră.
Vrea să-i mulțumească pentru tot ce a făcut până acum la Farul. Joacă toate pozițiile din teren și fundaș, și de puține ori a fost cel mai slab de pe teren. Probabil a vrut să plece să câștige niște bani pe final de carieră.
A fost într-un lot lărgit, dar nu poate face față în echipa națională. Cu Sorescu mai poți să spui asta. Dar cred că e mai bine pentru el, să plece acolo, să câștige bani, pentru că are 30 de ani”, a spus Basarab Panduru, potrivit OrangeSport.