Dinu Todoran a pregătit FCSB în perioada mai - august 2021, iar antrenorul a vorbit deschis despre acele luni.
Tehnicianul a vorbit despre Mihai Pintilii, fostul său colaborator, despre care a spus că deține ”ingredientele” necesare pentru a-și îndeplini obiectivele.
De asemenea, Tudoran a vorbit și despre patronul clubului bucureștean, Gigi Becali.
"Pot să vă spun cât timp am fost eu acolo, acum nu știu. El era foarte implicat, mă ajuta foarte mult din toate punctele de vedere. Chiar și tu ca antrenor, atunci când ai colaboratori care știu fotbal, îți e mult mai ușor să lucrezi.
Din punctul meu de vedere, Pintilii o să ajungă un mare antrenor. E foarte implicat și pasionat, crede-mă. A luat-o de la zero, s-a dus să-și facă școala de antrenori. Ajută jucătorii, pentru că a jucat la un nivel foarte mare. Cei tineri au doar de învățat de la el.
Îi are și pe Tommy (n.r. Thomas Neubert), Ovidiu Petre, Popică (n.r. Marius Popa), Filip. Acolo e o familie și chiar se vede acest lucru", a spus Dinu Todoran, pentru digisport.ro.
"Fiecare echipă are un patron și fiecare își gestionează treburile așa cum știe mai bine. Există presiunea rezultatelor. Sunt obiective pe care trebuie să le atingi, atunci, pe termen scurt. (n.r. despre relația cu Gigi Becali) E vorba de respect, îți dai seama. E patron.
(n.r. dacă i s-a propus să continue în club) Da, da. Nu se stabilise un post, dar mi s-a oferit să rămân acolo în club. Sunt alegeri, nu te gândi că nu am rămas din anumite motive. Așa a fost să fie. La Academia celor de la FCSB sunt condiții foarte bune, la fel cum sunt și aici, la Voluntari", a spus Dinu Todoran, pentru digisport.ro.