Jean Pavel a vorbit despre proiectul de la Steaua. Fostul șef al galeriei ”roș-albastre” a declarat că la finalul lunii martie vor fi gata actele.
De asemenea, el a spus că până la acea dată, toți cei care vor să facă parte din proiect pot cumpăra acțiuni.
“Cam prin martie o să avem actele gata. Sunt trei luni de zile în care fiecare o să cumpere atât cât va putea. Până pe 31 martie vor putea cumpăra, atunci se închide lista și se trimit actele la tribunal a doua zi.
Acolo e locul Stelei. Steaua a fost născută să fie campioană. Eu abia aștept să mă văd cu Vivi și cu Adrian, pentru că au fost niște jucători apropiați față de mine. Și nu ne-am mai văzut de mult”, a declarat Jean Pavel.
“O parte din suporteri s-au organizat la inițiativa mea. Sunt și persoane importante și vom face o conferință de presă, prima societate de acțiuni corectă pentru un club din România.
Vom face și conferință de presă. În următoarele trei luni urmează prospecția acționarilor. Fiecare cumpără cât poate. Societatea pe acțiuni se va asocia cu Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.
Fiecare cu părțile ce i se cuvin în funcție din banii care se vor strânge și ei cu marca. Avocații lucrează, s-a definitivat actul constitutiv 99%. Nimeni nu avea curajul și interesul să pornească această scânteie și inițiat demersul”.
“Se știe că Victor Pițurcă e unul dintre cei care vor să se implice la Steaua. Nu vreau să confirm, nici să infirm. Am o întâlnire foarte importantă și vom definitiva totul. Să sperăm că totul merge spre bine. Toată lumea va primi invitații. Tot ce înseamnă famila Steaua”, a mai spus fostul șef al galeriei celor de la Steaua, la Fanatik.