FCSB a câștigat, sâmbătă seara, scor 1-0, pe terenul celor de la Petrolul.
Meciul a contat pentru etapa a doua din Superligă.
La finalul meciului, Târnovanu a oferit mai multe declarații.
”Cred că știm cu toții cine e patronul echipei, nu o să-i comentez niciodată. Am avut o discuție, m-a sunat, așa că eu sunt profesionist, fac ce trebuie să fac. Am purtat, da (n.r. discuție cu Gigi Becali despre postările pe TikTok). Am lămurit lucrurile, ne-am înțeles, mai mult nu vreau să comentez.
Eu sunt jucător de fotbal. Am mai văzut prin presă antrenori, președinți, chiar de la Petrolul. Să comentezi așa mi se pare cam mult. Dar fiecare e liber să-și dea cu părerea. Așa și eu aleg ce iau de bun și ce nu.
Presiunea de a nu fi titular există la fiecare meci, dacă nu aperi bine, clar nu mai joci. Sperăm să fie un nou început. Marți avem meci în Europa și trebuie să facem un rezultat bun”, a spus Târnovanu.