Liga 1· 1 min citire

Ce anunț a făcut Universitatea Craiova, după ce Screciu s-a ”rupt”

Universitatea Craiova

Universitatea Craiova

Scris de Popescu Mihai Publicat: 13 mar. 2024, 13:53

Clubul Universitatea Craiova a anunțat, miercuri, că Vladimir Screciu are o problemă fibrilară și că staful medical urmează să stabilească dacă fotbaistul va putea juca în partida din play-off cu CFR Cluj.

“În urma investigațiilor medicale efectuate ieri, s-a constatat că Vladimir Screciu a suferit o dezorganizare fibrilară, dar fără probleme majore. Urmează ca departamentul medical al Științei să stabilească dacă Vladimir va putea face parte din lot pentru jocul cu CFR Cluj”, a precizat gruparea olteană.

Universitatea Craiova vrea trofeul: ”Trebuie să fim realiști!”

”Ne bucurăm când câștigăm într-un meci în care sentimentele sunt ridicate. E plăcut, mai ales că rezultatul s-a întors. Andrei Ivan a intrat bine cu Petrolul, cu Rapid, e într-o creștere de trei meciuri.

Acum putem să visăm, dar e complicat să ne gândim la campionat. Trebuie să fim realiști, obiectivul e Cupa și clasarea pe unul dintre primele trei locuri. Am visat altceva în acest campionat, dar acum nu ne putem rezuma decât la podium. Dacă batem Rapid și CFR Cluj, putem ajunge pe locul 2”, a declarat Mihai Rotaru, la ProSport Live.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News