Liga 1· 2 min citire

Ce i-a făcut Marius Lăcătuș lui Dayro Moreno: ”I-a băgat o alunecare, de l-a dat în sus!”

dayro moreno

dayro moreno

Scris de Popescu Mihai Publicat: 22 ian. 2023, 18:04

Dayro Moreno a fost cel mai scump străin din istoria FCSB.

Bănel Nicoliță a povestit o întâmplare cu jucătorul sud-american și Marius Lăcătuș.

”Să-ți spun eu o fază, cea mai tare, cu Dayro Moreno, când eram noi la Steaua, cu nea Marius Lăcătuș. Și voia să-i dea mingea lui nea Marius printre picioare. Aveți cuvântul meu de onoare. Când i-a tras nea Marius una... Direct! Aut! I-a băgat o alunecare, de l-a dat în sus! Direct!

Dayro a vrut să-i dea printre picioare lui nea Marius. Erau ambiții, orgolii, știți cum e... Dayro făcea figuri, era mai tânăr, râdea tot timpul. Era mai comic așa. Și tot îi spunea nea Marius: `Băi, dă drumul la minge! Pasează! Nu mai dribla!` Și el tot dribla.

Și a ajuns în momentul zero, la nea Marius. A vrut să i-o dea printre picioare. Când i-a tras una nea Marius... S-a terminat și miuța, tot. Se supărase puțin Dayro. S-a dus direct la vestiare. Nu a mai stat o secundă.

Am râs cu lacrimi. La început eram serioși. Dar când nu mai era nea Marius, am râs toți. Și Dayro râdea, că a vrut să i-o dat printre picioare lui Lăcătuș. Nu știa el cine era Lăcătuș”, a dezvăluit Bănel Nicoliță, potrivit Fanatik.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News