Universitatea Craiova va întâlni pe teren propriu pe Dinamo, sâmbătă, de la ora 21:00, într-un meci din etapa a 11-a a SuperLigii.
Înainte de meci, Mirel Rădoi a oferit mai multe declarații.
Antrenorul i-a transmis un mesaj lui Ștefan Baiaram, care a fost lăsat pe bancă în ultimele etape.
"Și dacă vrea să mai fie cu gândul la un transfer, acum trebuie să mai aștepte până la iarnă, pentru că s-a închis perioada de transferuri. Nu știu dacă e cu gândul acolo, au fost anumite discuții, din ce știu și eu, dar acum trebuie să fie atent ca acele discuții care au fost să se și concretizeze în următoarea perioadă de transferuri" , a spus Mirel Rădoi.