Începută duminică la Mărășești, Liga 1 Casa Pariurilor a programat ieri, luni, 29 septembrie, alte două partide din etapa a 3-a, se arată pe site-ul FRF.ro
Sala Sporturilor „Szabó Kati” din Sfântu Gheorghe a găzduit derby-ul dintre Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CS United Galați, două formații cu maximum de puncte după primele două runde.
Duelul s-a încheiat nedecis, 3-3, deși campiona United Galați a condus cu 3-0 cu 10 minute înainte de final! Maqi mult, gălățenii au irosit și 3 lovituri de la 10 metri (toate în prima parte, prin Araujo, Andre Sasse și Cojocaru). Căpitanul Araujo și portarul Cârdei au ieșit accidentați, ambii simțind lovituri la genunchi.
În cea de-a doua partidă, CSM Târgu Mureș s-a impus, în deplasare, în fața formației West Deva, scor 3-2.