Liga 1· 2 min citire

Ce spune Bogdan Rusu după ce a plecat de la FCSB: ”Nu vreau să stric totul pentru bani!”

Bogdan Rusu FCSB

Bogdan Rusu FCSB

Scris de Popescu Mihai Publicat: 8 ian. 2023, 21:04

Bogdan Rusu a oferit mai multe declarații după ce a plecat de la FCSB.

El susține că nu a mers la echipa lui Gigi Becali pentru bani.

”Am zis că, decât să merg la echipa a doua, să stau să iau banii până în vară, mai bine plec. Am muncit din greu să ajung aici, nu vreau să stric totul pentru bani.

Mi-au zis să mă prezint la vizita medicală pe 16 ianuarie și după la antrenamentele echipei secunde. Da, pe WhatsApp, am primit un mesaj. Nu mai are rost să spun de la cine... cineva din conducere”, a transmis Bogdan Rusu, la emisiunea Liga Digisport.

"Sunt acasă. Nu am făcut încă pregătirea, sunt în vacanță. De abia am fost să reziliez. Am negociat cu cei de la Mioveni, dar momentan nu e nimic concret. Aștept și alte oferte de afară, am vorbit cu cineva. Nu am voie să joc la a treia echipă, da.

Am înțeles că am voie să joc în campionatele nordice, care au alt sistem competițional. Eu îmi doresc să revin la Mioveni să joc pentru că-mi doresc să nu stau pe tușă până la vară. Nu vreau să zic că vor să profite de faptul că nu pot să joc la altă echipă din România. Ei știu cel mai bine ce vor, dacă doresc să salveze echipa sau să pice. Din câte am înțeles, da (n.r. dacă a veni Dică la Mioveni)", a mai spus Rusu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News