Dennis Politic este noul jucător al FCSB-ului.
Jucătorul a oferit mai multe declarații despre transferul la gruparea ”roș-albaștrilor”
”Sunt foarte fericit să fiu aici, sunt nerăbdător să-mi întâlnesc noii colegi, sper să mă integrez cât mai repede și să-mi ajut echipa cât de mult pot. Nu prea am reușit să mă întâlnesc cu foarte mulți, am început un pic mai devreme, am mers la bază, m-am întâlnit cu Ovidiu Kurti. M-am întâlnit cu câțiva băieți și mi s-au părut foarte de treabă.
Eu sper să fie rezolvată. Aceste probleme mi-au tot pus bețe-n roate. Încerc să am grijă cât de mult pot de alimentația mea, de somnul meu, acum am făcut un test, după cum a spus și nea Gigi, a arătat o diferență între musculatură, sper s-o redresez cât mai repede.
Voi fi supus și la alte teste, sunt curios să văd rezultatele, vreau să rezolv această problemă. Știam și de la Dinmo de această diferență, e un pic normal, am avut trei accidentări pe un picior, una pe celălalt.
Mă aștept și la chestia asta, sunt pregătit să demonstrez ceea ce pot, sunt încrezător, sunt gata să dau 100% pe teren, sunt sigur că vor veni criticile și-n dreptul meu, nu voi fi scutit. Trebuie să ai un caracter puternic.
În primul rând, unul dintre aspectele foarte importante pe care le-am luat în calcul este că am posibilitatea să îmi îndeplinesc un vis la care orice copil visează, să joc în cupele europene, că este Europa League, că este Champions League. Chiar și Conference League este bine”, a spus Dennis Politic.