Echipa lui Pintilii s-a impus în marele derby cu CFR, scor 1-0.
Ionuț Chirilă a comentat rezultatul obținut de echipa lui Becali.
”Vom vedea ce se va întâmpla la FCSB. FCSB încă are fluctuații. A pierdut un meci cu Farul, cu 2-3, și a câștigat un meci în fața unui CFR care a fost de nerecunoscut. Gigi Becali, până la urmă, a avut dreptate pe jumătate. A spus așa: 'Dacă vom juca ca la Cluj, avem șanse mari să câștigăm campionatul!'. Dar eu trebuie să completez aici și să-i spun, că dacă vor juca ca la Cluj au șanse mari să câștige campionatu, în condițiile în care și CFR va juca la fel ca la Cluj, adică foarte prost.
CFR a jucat foarte prost, lucru recunoscut și de Dan Petrescu. Însă a fost prima dată când FCSB-ul a demonstrat forță colectivă și mi-a plăcut că au construit atacuri poziționale, în condiții de adversitate și spațiu mic în terenul advers, au forțat jocul de combinații, au știut să creeze superioritate numerică, au învățat unghiurile de joc, și asta le-a adus o victorie pe deplin meritată. Iar faza golului este o fază nu întâmplătoare, e o fază foarte bine lucrată. Acum, vom vedea ce de va întâmpla mai departe. Ei trebuie să continue seria victoriilor”, a declarat Ionuț Chirilă în exclusivitate pentru www.sport.ro.