România U21 a fost învinsă, sâmbătă seara, scor 1-2, de către reprezentativa Spaniei.
Acesta a fost al doilea meci al naționalei de la Campionatul European.
După meci, Mircea Lucescu a oferit mai multe declarații și nu a părut mulțumit de arbitraj.
”E păcat de rezultat. Băieții meritau mult mai mult, dar cred că am cedat prea ușor mijlocul terenului. Am ajuns să ne retragem până în careul nostru și era normal să scadă concentrarea.
Sigur, putea să fie și 2-0 la un moment dat și cred că ar fi reflectat ce a fost în teren din punctul de vedere al organizării jocului. Ei, care au atacat, noi, care ne-am apărat foarte bine.
Sigur, schimbările care s-au produs au dereglat puțin sistemul defensiv. Teama de rezultat i-au făcut pe jucătorii noștri să respingă foarte multe mingi când ar fi putut să controleze mingea.
Eu tot vorbesc de starea emoțională. Nu trebuie să primeze starea emoțională. Blănuță, un fault inutil. Nu e de vină, a fost starea emoțională. Ei trebuie să înțeleagă că fotbalul românesc crește.
(n.r. Arbitrajul?) În tonul celui de la meciul cu Bosnia. Olandezii ăștia nu știu ce au cu noi. Ne-au furat și tezaurul, ne fac în toate felurile. Atâtea lucruri se complică. Îmi pare rău că trebuie să spun așa ceva. Nu poți să nu te superi. Sunt și eu suporter. Comentariul meu e ca suporter, nu ca oficial”, a declarat Mircea Lucescu potrivit as.ro.
În clasamentul grupei A, Spania conduce cu 4 puncte, din două meciuri. Italia a jucat un meci și este pe locul secund, cu 3 puncte. Locurile trei și patru sunt pentru Slovacia și România, ambele fără punct.