Tidiane Keita a semnat cu cei de la CFR Cluj.
Ardelenii au anunțat printr-un mesaj postat pe rețelele sociale transferul mijlocașului în vârstă de 28 de ani. Gruparea din Gruia a achitat suma de 400.000 de euro Petrolului în schimbul jucătorului, potrivit digisport.ro.
”Bun venit, Tidiane Keita!
Cluburile CFR 1907 Cluj și FC Petrolul Ploiești au ajuns la un acord pentru transferul mijlocașului Tidiane Keita la formația noastră!
Tidiane și-a început cariera în Franța, la grupele de juniori ale celor de la Toulouse FC.
Mijlocașul vine în Gruia după un sezon petrecut la Petrolul Ploiești, unde a impresionat prin evoluțiile sale.
Până să ajungă în România, acesta a jucat în Franța, îmbrăcând tricoul celor de la US Colomiers, US Orléans sau USL Dunkerque.
Îi urăm mult succes și cât mai multe realizări alături de clubul nostru!”, a transmis CFR Cluj, pe Instagram.