Liga 1· 2 min citire

CFR Cluj, gata de derby: "Venim la București să câștigăm!"

FCSB CFR

FCSB CFR

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 17 dec. 2018, 23:50

CFR Cluj a ajuns la o serie impresionantă de șapte victorii consecutive în deplasare după 1-0 cu Viitorul, la Ovidiu. Campionii sunt pregătiți pentru ultimul meci al anului, derby-ul cu FCSB de pe Arena Națională.

Oamenii lui Conceicao au lansat deja primele mesaje războinice înaintea confruntării cu echipa de pe locul al doilea.

"Din punctul meu de vedere, FCSB nu este favorită. Suntem echipa de pe primul loc, avem un avans de trei puncte. Este adevărat că FCSB joacă acasă, este o echipă bună, dar astfel de meciuri se câștigă mai mult cu sufletul, pentru că ambele echipe sunt de valori apropiate" - a prefațat Ciprian Deac duelul de pe Arena Națională.

"Să sperăm că gazonul va fi bun, pentru că l-au protejat atâta timp și sper să își fi revenit, dar noi mergem foarte încrezători, mergem să câștigăm. Mai departe, vedem ce se va întâmpla" - a anunțat și George Țucudean. Golgeterul campioanei a ajuns la 13 goluri înscrise în actualul sezon din Liga 1. 

Concluzia i-a aparținut căpitanului Mario Camora:

"Nu ne temem de nicio echipă în România. Avem încredere și calitate, o să ajungem la București să câștigăm și, așa cum am spus, să ne mărim distanța în clasament" - a declarat portughezul.

FCSB - CFR Cluj se va juca sâmbătă, de la ora 20:00. În turul sezonului regulat, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1. 

CITEȘTE ȘI: Se contrazic în familie. Ianis Hagi: “De ce să nu luăm noi titlul?”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News