CFR Cluj încearcă să îl repatrieze pe atacantul Lacina Traore, jucător pe care în urmă cu opt ani îl ceda pentru 6 milioane de euro la Kuban Kransodar.
Ivorianul în vârstă de 29 de ani ar fi dispus să revină în Gruia, însă este în litigiu cu Ujpest, clubul maghiar la care a evoluat ultima oară.
"Cazul Lacina Traore - Ujpest va ajunge în curând pe masa FIFA. Atacantul nu s-a întors la club, în ciuda tuturor eforturilor făcute de gruparea maghiară", arată nemzetisport.hu. Csaba Berta, directorul sportiv al lui Ujpest a comentat: "Am urmat procedurile legale în cazul lui Traore. Mai întâi am încercat să luăm legătura cu jucătorul și cu agentul lui. Nu ne-au răspuns, astfel că le-am trimis scirsori oficiale, inclusiv pe mail. În engleză și franceză. Cum și acest demers a fost sortit eșecului, am cerut ajutorul FIFA".
După plecarea de la CFR Cluj, în 2011, Traore a ajuns la Kuban, apoi la Anzhi și AS Monaco. Transferat apoi de Everton, atacantul a bifat doar două meciuri pentru echipa din Premier League. A mai evoluat la ȚSKA Moscova și Sporting Gijon înainte de a ajunge la Ujpest.
1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Lacina Traore pe site-urile de specialitate.
Țucudean, Omrani și Rondon sunt ceilalți atacanți aflați la dispoziția lui Dan Petrescu la CFR Cluj.