Liga 1· 1 min citire

CFR – UTA. Meci cu istorie în fotbalul românesc

Antonio Bosec. Foto: Profimedia

Antonio Bosec. Foto: Profimedia

Scris de Popescu Mihai Publicat: 21 sept. 2025, 08:34

CFR Cluj - UTA Arad, duminică are loc pe 21 septembrie – ora 18.15, potrivit LPF.ro.

Clujenii au câștigat primul meci jucat acasă în campionatul curent, 2-1 cu Unirea Slobozia, după care au urmat pe teren propriu două înfrângeri și două remize.

O victorie au bifat arădenii în ediția actuală din postura de vizitatori, 2-1 cu Petrolul, în rest două rezultate de egalitate (1-1 cu U Cluj, 1-1 cu  Dinamo) și o partidă pierdută (0-2 cu Rapid).

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 32 de ori, de 14 ori au câștigat clujenii, de 11 ori s-au impus arădenii, iar alte șapte partide s-au terminat la egalitate.

Primul joc a avut loc pe 24 august 1947, ITA - CFR 1-0, gol înscris de Ladislau Bonyhádi.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 12 iulie 1970, UTA - CFR 6-2. Trei dintre reușitele arădenilor au purtat semnătura lui Otto Dembrovschi.

Cea mai mare diferență de scor: 14 aprilie 2007, CFR Cluj - UTA Arad 5-0.

Cea mai recentă dispută din SuperLigă: 10 februarie 2025, UTA Arad - CFR Cluj 1-4 (V. Costache / L. Munteanu - dublă, Fl. Poulolo - autogol, S. Rocha).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News