Liga 1· 1 min citire

Cine sunt jucătorii născuți în 2006, care au făcut pasul la U21

România U21

România U21

Scris de Popescu Mihai Publicat: 3 sept. 2025, 10:09

În vara acestui an, tricolorii U19 au reușit accedarea în semifinalele turneului EURO găzduit de România, fiind cea mai importantă clasare din istoria participărilor la turneele finale la această categorie de vârstă, se arată pe site-ul oficial al celor de la FRF.

Aflați într-o grupă cu Spania, Danemarca și Muntenegru, tricolorii, conduși de pe bancă de Ion Marin, au reușit să ajungă în careul de ași al competiției. Două victorii, 2-1 cu Muntenegru și 3-0 cu Danemarca, și un eșec, 1-3 cu Spania, a fost bilanțul României la finalul fazei grupelor, cele 6 puncte obținute fiind suficiente pentru a avea asigurat locul secund și prezența în semifinale.

Din păcate, parcursul tricolorilor s-a oprit în acest penultim act al competiției, după înfrângărea suferită în fața reprezentativei Țărilor de Jos, scor 1-3, aceasta din urmă fiind și noua campioană la U19.

3 jucători din generația 2006 în lotul lui Costin Curelea

Din lotul convocat pentru turneul final din luna iunie de selecționerul reprezentativei U19 de atunci, 2 se regăsesc și în lotul lui Costin Curelea pentru prima acțiune din preliminariile pentru EURO 2027.

https://www.frf.ro/nationale/masculin/romania-u21/de-la-euro-u19-in-calificarile-pentru-euro-u21-primii-jucatori-din-generatia-2006-ce-au-facut-pasul-la-tineret/#:~:text=Este%20vorba%20de,%C8%9A%C4%83rile%20de%20Jos.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News