Liga 1· 2 min citire

Claudiu Niculescu recunoaște: ”Îmi doresc să antrenez Dinamo”

Claudiu Niculescu a pregătit Poli Iași timp de 4 luni și 6 zile

Claudiu Niculescu a pregătit Poli Iași timp de 4 luni și 6 zile

Scris de Popescu Mihai Publicat: 28 mai 2024, 21:28

Claudiu Niculescu este liber de contract, după ce a părăsit CSC Șelimbăr.

Potrivit informațiilor apărute în presă, Niculescu ar fi pe lista cu variantele de antrenor ai lui Dinamo.

Întrebat dacă ar fi dispus să preia echipa pentru a doua oară în cariera sa, tehnicianul a declarat că a lăsat în urmă episodul de acum șase ani, când șefii de atunci ai lui Dinamo au ales să renunțe la el după doar două meciuri pentru a-l aduce pe banca tehnică pe Mircea Rednic.

”Ce știi și tu, știu și eu. Cu mine nu a vorbit nimeni. De curând am spus asta. Am trecut peste acel moment, e greu de uitat așa ceva, dar nu sunt un tip ranchiunos. E greu să spui, mai ales când ai făcut performanță ca jucător acolo, că nu ți-ai dori. 

E clar că-mi doresc să se mai întâmple să antrenez Dinamo și sunt convins că lucrurile vor arăta altfel față de acum 5-6 ani, nici nu mai țin minte exact când a fost. Dacă în viitor se va întâmpla asta, cu siguranță aș răspunde pozitiv. Până atunci, discutăm doar ipotetic”, a spus Claudiu Niculescu, la Digi Sport.

Claudiu Niculescu a condus CSC Șelimbăr timp de aproape două sezoane și a adunat 43 de meciuri, reușind să câștige 20 dintre acestea. 13 s-au încheiat la egalitate și zece au fost înfrângeri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News