Cortacero & CO, luați la bășcălie de un adevărat dinamovist: ,,Mă face să râd! Ei au nenorocit clubul ăsta''

Cortacero & CO, luați la bășcălie de un adevărat dinamovist: ,,Mă face să râd! Ei au nenorocit clubul ăsta''
Pablo Cortacero, acționarul majoritar al celor de la Dinamo, și-a anunțat revenirea în Ștefan cel Mare prin intermediul lui Rufo Collado.
Deși Cortacero nu a venit cu niciun ban la Dinamo de când a preluat clubul, acesta susține în continuare că el va redresa toată situația de la Dinamo pe care tot el a creat-o prin promisiunile deșarte făcute de-a lungul timpului.

Florentin Petre, fost jucător emblematic la Dinamo, a vorbit despre actuala situație a clubui din Ștefan cel Mare. Informația că spaniolii ar vrea să se întoarcă la club îl amuză teribil pe fostul căpitan al ,,câinilor''
,,Despre Dinamo… Îmi doresc din toată inima să își realizeze obiectivul, cel mai important este să existe liniște din toate punctele de vedere, iar după aceea să se gândescă la cupele europene. Să nu uite un singur lucru, că le-a trecut glonțul pe la ureche anul ăsta ca la anul să nu mai existe probleme și să fie o organizare mult mai bună în toate compartimentele, să nu mai existe greșelile pe care le-au făcut în ultimii ani. Dacă anul ăsta a fost așa și vor continua cu greșelile pe care le-au făcut, la anul nu îi mai scapă nimeni!

Da? A venit și el când a văzut că sunt rezultate și merge echipa, nu? Uită că omul ăsta a nenorocit clubul, l-a adus într-o situație foarte grea. (n.r. despre faptul că spaniolii au spus că vor să facă echipă bună la Dinamo) Mă face să râd informația, pentru că, în primul rând, ei nici nu ar mai trebui să vină în țară să facă lucrul ăsta ținând cont de problemele pe care le-au făcut clubului. Dacă nu exista programul suporterilor, nu mai aveau de ce să vină în țară nici ei și nici nu mai vorbeam acum despre Dinamo, vorbeam doar la trecut. Îmi doresc să vorbesc despre ei la trecut. Să nu vină să strice lucrul frumos făcut în ultimul timp la club, pentru că e păcat de la Dumnezeu.
Nu știu cum sunt documentele făcute, cine are dreptate, dar vă dați seama că dacă oamenii au hârtiile, nu au ce să le facă suporterii. Uite, de exemplu, Mircea Lucescu ce treabă a făcut la Dinamo Kiev, a luat tot ce se poate acolo și suporterii tot îl aprostofează. Nu ai cum să faci lucrul ăsta. Când cineva vine și face un lucru bun, respectă-l, orice ar fi! Așa mi-al dori să se întâmple și cu spaniolii care au venit la Dinamo și au vrut să distrugă tot. Ce or fi zis? Gata, acum este trai, e frumos, sunt bani de luat, hai să ne încercăm norocul. Nu știu cât de ușor le va fi, dar vedem ce va fi.'', a declarat Florentin Petre, pentru ProSport.

Dinamo a adunat cinci victorii la rând în play-out, după ce a reușit să câștige și meciul din Trivale, contra celor de la FC Argeș, scor 2-1.
Cu o nouă victorie în play-out, Dinamo poate spera acum chiar la un loc de baraj pentru a participa în preliminariile Conference League.
După victoria cu FC Argeș, Dinamo se află acum pe locul 4 în play-out, cu 30 de puncte acumulate în clasament, la 1 distanță de locurile de baraj pentru Conference League.

Citește și Deian Sorescu, fericit după succesul cu FC Argeș: “Am suferit destul și cred că a venit momentul să ne și bucurăm!”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























