Cortacero s-a adresat din nou instanței, după lupta pierdută cu DDB: „A pierdut pe procedură, nu pe legalitate”

Pablo Cortacero
Pablo Cortacero este spaniolul care a preluat-o pe Dinamo în vara lui 2020 cu promisiunea că va duce echipa din nou către performanță.
Acest lucru nu s-a întâmplat, iar cei care încearcă să redreseze situația în Ștefan cel Mare acum sunt suporterii acționari, prin intermediul programului DDB.

Acum, cele două părți se află într-un conflict. Printr-o adunare a Consiliului Administraticv al clubului, la finalul lunii noiembrie a anului trecut, spaniolul a fost revocat din funcția de președinte al acestui consiliu.
Spaniolul a contestat această decizie în instanță, însă nu a avut câștig de cauză, Curtea de Apel București spunând că înlăturarea lui Cortacero nu s-a făcut în mod abuziv. Instanța a respins solicitarea lui Pablo Cortacero ca fiind neîntemeiată.
,,Cortacero trebuie să conteste înlocuirea sa din funcția de președinte CA, respectiv a lui Couto ca membru CA, printr-o acțiune de anulare, însă avocații lui au mers pe cerere de intervenție, astfel că cererile de intervenție formulate au fost respinse. Pe scurt, Dinamo a câștigat lupta cu Cortacero pe procedură, nu pe legalitate.”, au explicat surse, pentru Playsport.
Cortacero nu se oprește aici, ci continuă ,,războiul'' cu cei care se ocupă acum de soarta lui Dinamo.

Deși acesta are posibilitatea apelului, spaniolul s-a adresat din nou instanței din România, tot pentru un Consiliu de Administrație organizat însă la începutul anului, potrivit Playsport.
Acest consiliu a avut loc pe data de 12 februarie 2021 din care au făcut parte Constantin Eftimescu, Cristi Hîldan, Cornel Țălnar, Cornel Dinu oferindu-i mandat lui Cristi Hîldan.
În această ședință au votat numirea unui director general, în persoana lui Constantin Eftimescu, care a primit drept de semnătură în relația cu băncile, FRF și LPF.
Pe data de 18 februarie, Pablo Cortacero a făcut o nouă solicitare instanței, după ce mențiunea a fost înregistrată pe data de 16 februarie la Registrul Comerțului. Având în vedere procesul pierdut joi, e foarte greu ca Pablo Cortacero să aibă câștig de cauză de această dată.
Temenul pentru judecarea acestei spețe a fost programat pe data de 30 martie, la ora 11:00.
Constantin Eftimescu, președintele Consiliului de Administrație de la Dinamo, spune că nici măcar nu știe de această solicitare.
„Nu am auzit așa ceva, aflu de la dumneavoastră.”, a explicat fostul portar, pentru Playsport.

Citește și EXCLUSIV | Dinamo trebuia să fie problema altcuiva: ,,Suporterii nu trebuiau să-și sacrifice familiile”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























