Pablo Cortacero, acționarul majoritar al lui Dinamo, a fost pus la zid de legenda dinamovistă Ioan Andone.
Banii promiși de spaniol nu au venit nici până în ziua de astăzi, iar ''Fălcosul'' s-a săturat de situația complicată din Ștefan cel Mare.
Fostul mare dinamovist și-a plătit deja cardul premium DDB și spune că i-a îndrumat și pe prietenii care se lăudau că sunt fani ai ''câinilor'' să dea o mână de ajutor.
''Nu DDB-ul ar trebui să plătească aceste datorii. DDB e acționar minoritar, spaniolii ar trebui să achite aceste datorii. Îți dai seama ce prostie vorbim? DDB, care are 20%, face toate eforturile, iar cei care sunt acționari majoritari... ei ce fac? Ei doar se laudă că sunt proprietari la Dinamo.
M-au convins chiar și pe mine acum să dau telefoane. Dau telefoane la prieteni care ziceau că sunt dinamoviști. Spuneau din gură că sunt dinamoviști, acum să îi și vedem la treabă. Pentru mine, câți bani a strâns DDB, e inexplicabil.
Sunt extrem de organizați, vorbesc cu tot felul de companii să cumpere carduri, jos pălăria. DDB trebuie acum să strângă 800 de mii, iar acționarii majoritari stau în Spania, la Almeria, la plajă, la 29 de grade Celsius. V-am spus, am început și eu să-mi sun prietenii și de pe la Hunedoara. Mi-am plătit cardul de 1948 de euro.'' a declarat Andone la TelekomSport.