Universitatea Craiova va juca în etapa a 29-a a Ligii 1, la București, pe Arena Națională, în compania liderului Ligii 1, FCSB.
Înaintea meciului de duminică, de la ora 20:30, FCSB are un avans considerabil față de Craiova, nu mai puțin de 7 puncte fiind distanța dintre elevii lui Toni Petrea și olteni.
Marinos Ouzounidis, antrenorul Craiovei, a primit vești excelente înaintea meciului care se va disputa în weekend. Potrivit presei din Oltenia, nu mai puțin de 4 jucători au revenit la antrenamentele grecului.
Trei dintre aceștia au șanse mari să fie apți și pentru derby-ul cu FCSB. Mihai Bălașa ar putea fi în echipă pentru partida cu fosta sa echipă.
Ceilalți doi jucători pe care s-ar putea baza Marinos Ouzounidis sunt fundașul Stephane Acka și mijlocașul venit în vară de la FC Botoșani, Reagy Ofosu.
Pe lângă cei doi fotbaliști, sub comanda lui Ouzounidis mai este așteptat și atcantul de gol al oltenilor, Elvir Koljic, potrivit 3minute.net.
Înaintea meciului din Liga 1, care se va disputa duminică, de la ora 20:30, FCSB se află pe primul loc, cu 63 de puncte adunate în 28 de partide, iar Craiova se situează pe poziția a 3-a, cu 56 de puncte.