Liga 1· 2 min citire

Cristi Balaj îi arată obrazul lui Daniel Bîrligea: "Gust amar, nu mă așteptam"

Daniel Bîrligea

Daniel Bîrligea

Scris de Darius Stănescu Publicat: 10 mar. 2025, 15:17

Transferat la CFR Cluj, Louis Munteanu are un sezon cu cifre impresionante, fiind golgheterul campionatului, iar Cristi Balaj a avut numai cuvinte de laudă la adresa sa.

Președintele ardelenilor nu a ezitat să facă o comparație între actualul atacant de la CFR Cluj și Daniel Bîrligea, cel care a plecat în vară la FCSB, făcând referire la anumite declarații ale nouarului liderului din campionat.

"Cunoșteam calitatea lui Louis Munteanu, a fost și ambiția finanțatorului să vină. Era greu să ne opunem pentru că i-am văzut valoarea. Este un Louis Munteanu care la CFR Cluj a înscris mai multe goluri ca oricând.

Mulți spuneau că CFR nu e echipa potrivită pentru Louis Munteanu, iar acest mit a fost demontat cu golurile înscrise. Cel mai în formă atacant de departe, clubul i-a oferit posibilitatea să înscris cele mai multe goluri din carieră.

Bîrligea nu a vorbit foarte frumos despre noi într-un interviu. Am primit un videoclip, nu știu ce mulțumiri aștepta din partea noastră.

Nu o să vorbesc niciodată urât despre un jucător care a plecat, mai ales despre Bîrligea. E mult spus că mi-a lăsat un gust amar, pentru că asta ar însemna să contest ce a făcut el. Nu mă așteptam, e singura expresie potrivită.

CFR Cluj este clubul care a făcut pentru Bîrligea ceea ce nu poate să facă un alt club. CFR Cluj l-a lansat, nu mai poți să dai timpul înapoi. I-a oferit posibilitatea să fie unde este acum. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat și fără ajutorul lui.

Bîrligea și Munteanu au stiluri diferite de joc, dar fotbalistic Louis Munteanu este mai letal în fața porții. Lui Bîrligea îi mulțumesc și acum pentru tot ce a făcut pentru CFR Cluj", a declarat Cristi Balaj, la Fanatik.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News