Înainte de meciul cu Rapid, Dan Petrescu a avut mai multe nemulțumiri.
Antrenorul celor de la CFR a reclamat faptul că îi lipsesc mai mulți jucători.
Cristi Balaj a avut un discurs puțin mai diferit față de antrenorul ardelenilor.
”Nu avem timp să ne plângem. Bărbații adevărați se ridică și știu să depășească momentele dificile. Din acest punct de vedere, am încredere în jucători. Cunosc lotul pe care îl avem. Au demonstrat că în meciurile cu presiune se descurcă. Scuze sunt ușor de găsit.
Putem să spunem că venim după înfrângeri, am avut deplasări lungi... Au plecat jucători, motive putem să găsim. Trebuie să demonstrăm că cei care intră în teren, merită să fie la CFR.
Am obținut cu acești jucători rezultate bune în Europa și campionat. Am spus în repetate rânduri că noi știm să facem față momentului. Dacă vom câștiga toate meciurile, vom fi campioni. Rămâne de văzut ce calcule vom face după acest meci”, a spus Cristi Balaj, la Prima Sport.