Liga 1· 1 min citire

Cum a comentat Răzvan Burleanu amenda uriașă primită de către Gigi Becali de la UEFA: ”Toleranță zero”

Răzvan Burleanu

Răzvan Burleanu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 12 mar. 2024, 21:36

Răzvan Burleanu a susținut o conferință de presă marți și a vorbit despre mai multe subiecte din fotbalul autohton.

Astfel, președintele Federației Române de Fotbal a fost chestionat cu privire la faptul că Gigi Becali a fost amendat la începutul lunii de către UEFA, fiindcă a declarat public că a pariat pe calificarea FCSB-ului la meciul retur cu Nordsjaelland, din preliminariile Conference League.

"Cazul la care vă referiți a fost un subiect aflat în spațiul public, într-o competiție europeană, motiv pentru care UEFA a intervenit și a aplicat această amendă pe care ați văzut-o deja.

În ceea ce privește toate celelalte cazuri, fiți siguri că aveți cele mai bune surse la nivelul membrilor Comisiei de Disciplină.

Chiar dacă este una independentă, puteți afla înaintea mea. Nu am acces la informațiile din aceste dosare, astfel încât nu pot să vă dau informații. Mesajul nostru este foarte clar: avem toleranță zero în această direcție", a spus Burleanu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News