Fundașul Gabriel Tamaș, ajuns în această vară la Petrolul, a anunțat că se gândește la plecarea de la echipa ploieșteană.
Echipa Petrolul Ploiești a învins Chindia Târgoviște cu 3-2 (2-0), în Etapa a 8-a a Superligii de fotbal, iar la finalul partidei, Gabriel Tamaș a anunțat că are de gând să plece. La câteva ore, conducerea de la Petrolul a reacționat.
”Probabil că are dreptate să se gândească la plecare din moment ce este neplătit. Trebuie să stau de vorbă cu el. Până nu sunt cu el față în față, nu pot să comentez nimic, dar îi dau dreptate să se gândească la plecare dacă este neplătit. Voi discuta cu Gabi pentru a clarifica problema.
Eu am promis că săptămâna aceasta vom da un salariu. Cu primele suntem la zi. Nu știu dacă unii jucători suportă și alții nu suportă. Sigur că Gabi este un jucător obișnuit cu un alt regim. A jucat la un anumit nivel și este obișnuit să fie respectat.
Sunt două luni de restanțe. În schimb, cu primele suntem la zi. Căutăm soluții și sper să ne îndeplinim promisiunea pe care am făcut-o și eu față de ei săptămâna aceasta”, a spus Costel Lazăr, președintele de la Petrolul, pentru Sport.ro.